Consangvinizarea porumbeilor

Metodele principale de imperechere folosite in cazul porumbeilor sunt consangvinizarea si incrucisarea.
Se cunoaste ca prin incrucisare se obtin cei mai buni zburatori, iar prin consangvinizare se pastreaza calitatile ascendentilor, familiei sau liniei de porumbei.
Alfons Anker in renumita sa carte “Rebusul zburator” a incercat sa fixeze regulile acestui joc. Unele dintre ideile principale voi incerca sa le prezint mai jos:

1.Nu se poate fundamenta consangvinizarea porumbeilor aplicand legile lui Gregor Mendel. Aceste legi sunt de prea mic ajutor pentru cresterea porumbeilor voiajori, ele potrivindu-se pe acele insusiri care se bazeaza pe calitatea ereditara. Putem folosi aceste legi pentru a imperechea porumbeii frumosi din clasa standard, dar nu campionii sau porumbeii AS.

Conform lui Steven van Breemen “Descoperirile lui Gregor Mendel se refera la culoarea si marimea bobului de mazare, ci nu la randamentul pe unitatea de suprafata. Aceasta din urma conteaza foarte mult in cazul porumbeilor.”

2.Consangvinizarea nu este un sistem matematic, ci seamana mai mult cu cantatul la un instrument, putand reda diferite tonuri functie de solist. Cu cat mai bun este solistul, cu atat muzica este mai buna.

3. Consangvinizarea ofera cele mai bune sanse de succes atunci cand are la baza un super-reproducator.
Mai mult, daca si descendentii acestui super-reproducator se dovedesc a fi si buni zburatori, dar si buni reproducatori la randul lor, atunci sansele de success se maresc foarte mult.

Un super-zburator ofera mult mai putina garantie, deoarece prea multe elemente non-ereditare (ca de exemplu conditia, vitalitatea) determina rezultatele cursei.
Calitatea porumbeilor este determinata de o actiune combinata a mai multor factori, factori care pot duce la diferite combinatii.
De exemplu, un porumbel are o conditie de zbor constanta iar un altul are o conditie nesigura de zbor. Deoarece diferitele calitati nu sunt mostenite dupa un anumit tipar, nu toti super zburatorii au aceleasi sanse de a transfera urmasilor calitatile specifice.

Caracterul, inteligenta si capacitatea de orientare sunt caracteristici influentate de efortul combinat al sutelor de gene. Consangvinizarea si incrucisarea nu au nicio influenta negativa asupra acestora.
In schimb vitalitatea si semnele de intrare in forma se mostenesc foarte diferit, fiind influentate doar de cateva gene, consangvinizarea putand avea o influenta negativa.

Deci, un super zburator, care a fost super datorita vitalitatii sale si a capacitatii sale de a intra in forma, va avea mari probleme in a transmite aceste caracteristici descendentilor sai. De ce? Deoarece caracteristicele sale proeminente se transmit intr-un mod diferit decat in cazul unui porumbel devenit campion datorita caracterului si inteligentei sale.

4.Cresterea in familie nu este acelasi lucru cu consangvinizarea. Consangvinizarea este insotita intotdeauna de o scadere a vitalitatii.
Anker adesea a afirmat ca, cu cat este mai mare pierderea vitalitatii, cu atat mai mari sunt efectele consangvinizării.

Atunci cand o crescatorie obtine definitia de "linie", proprietarii incearca sa pastreze pe cat posibil caracteristicile liniei. In acest caz crescatorul utilizeaza consangvinizarea dar nu foarte apropiata, cu scopul de a pastra vitalitatea liniei, astfel incat calitatile campionilor raman pentru generatiile viitoare.
De multe ori generatiile viitoare devin mai lente, iar crescatorii incearca sa previna acest lucru folosind incrucisarea.

Concluziile lui Steven van Breemen despre consangvinizarea in familie:
“Consangvinizarea indepartata timp de mai multe generatii are aproape acelasi efect ca si consangvinizarea apropiata timp de cateva generatii. Ceea ce vreau sa explic este faptul ca vitalitatea si calitatile de bun zburator se degradeaza. Asta este motivul pentru care crescatorii deseori reproduc un numar mare de pui din care selecteaza pe aceia cu cea mai buna vitalitate, vanzandu-i pe ceilalti. Ei pastreaza cei mai buni porumbei pentru ei insisi. Acesta este adevarul.
Dar deoarece acesti crescatori pastreaza din fiecare generatie porumbeii cu cea mai buna vitalitate, ei pastreaza acei porumbei unde consangvinizarea nu a fost in mod clar vizibila. Asadar, acesti porumbei sunt mai mult sau mai putin heterozigoti decat multe dintre genele liniei, cu toate acestea ei parand a fi reprodusi in acelasi mod ca si ceilalti: pedigree-le arata o mai mare concentrare a genelor dorite decat cele prezente in realitate.”
Se verifica astfel si ce spunea Anker mai sus: cu cat pierdere vitalitatii este mai mica, cu atat consangvinizarea este mai nesemnificativa.

5.Consangvinizarea stransa nu este indicata pentru zbor, ci doar pentru reproductie.
In istoria hibridizarii cresterii animalelor este cunoscut faptul ca, inainte de incrucisare, primul lucru care se face este consangvinizarea ambilor parteneri cu scopul de a obtine rezultate mai bune.
Aceasta metoda desi una excelenta nu prea este populara printre columbofili.
Pentru a putea aplica cu succes aceasta metoda trebui ca sa probam mai intai posibilitatea combinarii diferitelor suse de porumbei.
Daca avem certitudinea, confirmata prin rezultate bune in concursuri, ca linia X se incruciseaza foarte bine cu linia Y, atunci se recomanda folosirea consangvinizarii inainte de incrucisare. Un bun rezultat inseamna ca din ambii parteneri sa se combine in special acele gene care duc la obtinerea unui produs extraordinar.

Pasul 1. Confirmarea potrivirii familiilor de porumbei. Sa presupunem ca din combinatia liniei X cu linia Y a rezultat un procent semnificativ de produsi cu rezultate bune si foarte bune.
Pasul 2. Consangvinizarea liniilor X si Y pentru a pastra genele castigatoare in ambele familii. Consangvinizarea trebuie sa fie una foarte apropiata, de genul tata-fiica, mama-fiu, iar produsii obtinuti nu vor fi selectati in concursuri. De ce? Raspunsul il aveti deja mai sus: adevarata consangvinizare duce la scaderea vitalitatii, iar aceste pasari nu vor putea concura cu succes. Exista si exceptii care confirma regula, sau concluziile lui Steven: crescatorii pastreaza pentru ei puii cu vitalitate buna, gradul de consangvinizare nefiind maxim si astfel acesti pui pot concura foarte bine.
Pasul 3. Incrucisarea liniilor consangvinizate mai inainte.
Conform spuselor lui Anker “Vitalitatea este repede recastigata atunci cand incrucisam pasari consangvinizate. Consangvinizarea se foloseşte pentru a fixa materialul ereditar, incrucisarea aduce varietate sau castiga in vitalitate si forta.”
Pasul 4. Pastrarea materialului genetic timp de mai multe generatii.
Anker spunea ca “Prin imperecherea unui excelent reproducator cu copiii sai, cineva ar putea obtine urmasi care sa poata da aceleasi excelente calitati timp de 10, 20 sau chiar mai multi ani. O imperechere de tipul tata/fiica sau mama/fiu este mult mai eficienta din acest punct de vedere decat o combinatie intre frate/sora.”
Combinatii ca nepot cu nepoata sunt in cele mai multe cazuri insuficiente pentru pastrarea genelor dorite asa cum ne-ar placea noua.

6.Prin consangvinizare se pot fixa şi defectele.

7.Consangvinizarea reduce variatia. Cu cat un sange este mai consangvinizat, cu atat produsii unui exemplar vor semana mai mult unul cu altul.

Iata mai jos metoda de consangvinizare folosite de Steven van Breemen:
“Reproducatorul de baza din crescatoria mea este Batranul Klaren, linie De Smet-Matthijs. Cu aproape 25 de ani in urma am inceput sa consangvinizez sangele lui prin imperecherea nepotilor intre ei.
Urmarind acelasi principiu am imperecheat stra-nepotii cu o noua generatie obtinuta prin consangvinizare din Klaren. Prin aceasta am obtinut doar porumbei cu gene extrem de concentrate ale super reproducatorului Klaren.
Cu acesti super consangvinizati porumbei am inceput sa realizez incrucisari pentru a verifica ipoteza mea: mai intai consangvinizare pe un super reproducator si apoi o buna incrucisare.
Produsii obtinuti in urma incrucisarii cu porumbei Janssen au fost cei mai buni: au obtinut o multime de premii intai, porumbei AS national si campioni nationali. Cel mai bun rezultat individual a fost in marea cursa nationala de la Orleans in 1989. Cei 540 km au fost dificili: 4 zile de stat in cos si apoi un zbor spre casa cu un puternic vant din fata. Din 3000 de pasari angajate in regiunea mea, 113 au fost ale mele; acestea au castigat primele 11 pozitii, avand 36 de pasari in primele 75.”

Stiu ca drumul de parcurs este unul destul de lung, si de multe ori, fie suntem tentati sa recurgem la incrucisari, fie sa introducem mereu si mereu porumbei noi in crescatorie sperand la obtinerea rezulatelor imediate, insa mentinerea pe pozitiile fruntase nu se poate realize decat atunci cand avem propria noastra familie de porumbei.
Parerea mea este ca adevaratii campioni sunt aceia care concureaza cu putini porumbei si obtin rezultate bune si cel mai important constante. Acestia si-au format propria lor familie de porumbei, si este normal ca procentul de succes sa fie maxim. Nu imi plac fermele de porumbei, acolo unde se angajeaza 150 de porumbei la un concurs din care claseaza 20, chiar daca 5 dintre acestia sunt in primele 10 locuri.
La capatul acestui drum vom descoperi in noi, asa cum spune si Steven van Breemen “expertul care poate deosebi porumbeii, care stie cum sa reproduca zburatori si cum sa pastreze calitatile acestora.”